Radu Ștefan, achitat de federația italiană în cazul presupului salut nazist

Radu Ștefan, achitat de federația italiană în cazul presupului salut nazist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul Ștefan Radu și clubul său Lazio au fost achitați de Comisia de Disciplină a Federației Italiene de Fotbal (FIGC) în cazul presupusului salut nazist făcut de fotbalistul român la adresa fanilor formației romane, informează La Repubblica

Ștefan Radu a fost deferit, la 19 iunie, Comisiei de Disciplină pentru că a salutat galeria echipei Lazio cu un gest asemănător salutului nazist, la meciul cu formația SSC Napoli, din 7 aprilie.

Procurorul Federal l-a deferit Comisiei de Disciplină pe fotbalistul echipei Lazio, Ștefan Radu, pentru că și-a salutat fanii cu mâna dreaptă ridicată și întinsă, la fel ca salutul nazist. De asemenea, și împotriva clubului a fost declanșată o procedură disciplinară pentru responsabilitatea avută în acest caz„, se arăta în comunicatul de atunci al FIGC.

În 7 aprilie, Ștefan Radu a salutat galeria echipei romane cu un gest asemănător salutului nazist, după meciul cu Napoli, scor 3-1, din etapa a XXXI-a a campionatului Italiei, conform imaginilor prezentate de presa italiană. „Printre atâtea gesturi de bucurie, a fost fotografiat și salutul fundașului Ștefan Radu către Curva Nord. Românul i-a salutat pe tifosi cu brațul drept ridicat, într-un fel de salut roman„, a scris atunci agenția Ansa.

La 8 aprilie, Lazio Roma a dat publicității un comunicat, pe site-ul oficial, în care susține că gestul lui Ștefan Radu de la finalul meciului cu Napoli nu face apologia fascismului, fundașul doar sărbătorind victoria alături de fani. Radu a fost audiat, în 18 aprilie, timp de o oră și jumătate, de procurorul federal Stefano Palazzi în legătură cu acest caz.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×